Probabil că orice femeie știe cât de dificil este să găsești rochia perfectă. Lucrurile se complică atunci când știi exact ceea ce cauți și chiar dacă ești dispusă să faci câteva compromisuri, oricum nu ai siguranța că vei găsi modelul potrivit. Eu am o predilecție pentru hainele simple, dar de calitate, iar cu anii această tendință se accentuează. Scriu toate acestea pentru a exemplifica cât de greu mi-a fost să găsesc rochia perfectă în magazinele din Chișinău. Mai ales că marea majoritate a modelelor abundă în sclipici, cristale și sunt kitschoase din punctul meu de vedere.
După 2 săptămâni de căutări asidue am apelat la un plan de rezervă. Pe o foaie de hârtie mi-am desenat modelul de rochie, inspirându-mă din colecțiile prezentate de Elie Saab și Emilio Pucci. Apoi am ales culoarea, optând finalmente pentru corai.
Spre marea mea mirare am găsit cu ușurință țesătura de care aveam nevoie, dar partea cea mai grea urma să vină: găsirea unei persoane care urma să-mi transpună visul în realitate. Din fericire, prin intermediul unor prietene problema s-a rezolvat rapid. Am avut norocul să dau peste o persoană care m-a înțeles din prima, iar în 2 săptămâni deja puteam să admir rezultatul. Drept accesorii am ales să port sandale nude cu tocul înalt și o poșetă plic în aceiași nuanță. Colierul și cerceii din perle mi-au completat ținuta.
Experiența mea a fost pozitivă și recomand tuturor celor care au gusturi mai pretențioase sau care au în gând modelul de rochie perfectă, să nu ezite și să acționeze. Important e să găsiți persoana care vă va realiza visul și să alegeți o stofă de calitate.
Puteți să vă inspirați din rochiile create de cătreElie Saab sau din colecțiile create de alți mari designeri.
Probabil că cele mai frumoase sandale pe care le-am văzut în această vară, sunt cele create de Dior pentru Fashion Week Haute Couture. Vara chiar și femeile care au un look mai sobru, renunță la încălțămintea “corectă” și își permit să poarte modele cât mai originale. Deoarece ador atât rozul, cât și turcoazul, sandalele create de Dior m-au fascinat, poate că și grație faptului că ador pantofii care au un toc mai nonconformist.
Oricare nu ar fi tendințele în materie de machiaj, în fiecare vară ador să am buzele roz. Machiajul per ansamblu devine mai proaspăt, ceea ce este perfect pentru sezonul estival. De-a lungul timpului mi-am dat seama că este important să investești în rujuri de calitate, deoarece astfel nu vei avea grija să-l aplici din oră în oră, iar culoarea acestuia va fi perfectă.
Ultima mea achiziție este în deplină concordanță cu elementele stipulate mai sus. Rujul pare a fi special creat pentru fetițe, dar este și foarte chic concomitent. Recomand!
Site-ul zilei – http://mangooutlet.com , unica problemă e faptul că hainele nu se livrează în Republica Moldova. În cazul în care ai ceva rude în România sau în altă țară europeană, profită. Acum beneficiezi și de o reducere suplimentară.
În 2008 mi-am comandat mai multe haine de pe site și nu am fost dezamăgită, livrarea este impecabilă, în colete drăguțe și în timp util.
În altă ordine de idei – mă bucur că locuiesc în Republica Moldova, țara unde nici Mango Outlet nu livrează!
Un post dedicat femeilor (dragi bărbați, mă revanșez altădată)
Luna aceasta va fi plină de fotbal, e cazul să vă obișnuiți cu ideea aceasta. Iar în cazul în care nu prea înțelegeți sensul jocului și de ce e atât de pasionant fotbalul, vă recomand să priviți cel puțin meciurile unde joacă fotbaliștii sexy. Și pentru a vă înlesni alegerea, poftim un TOP 5 al celor mai sexy fotbaliști:
1. Franța
Yoann Gourcuff
Fotbalistul joacă în mod obișnuit pentru Bordeaux, oricum eu l-aș confunda cu un top model, la CMF 2010 susțin Franța grație lui Yoann, allez les bleus!!! Read the rest of this entry »
Probabil că nu e pentru prima oară când priviți filmulețul de mai jos. Dacă nu l-ați mai privit, aveți ocazia să o faceți acum, concentrați-vă vă rog.
La final eu am un singur mesaj: dragi bărbați, scoteți-vă din cap faptul că prin intermediul banilor cumpărați orice, banii îi faceți pentru propriul confort psihic sau pentru a evita starea de frustrare și nu pentru ca să demonstrați cuiva anumite lucruri. În plus eu mă încăpățânez să cred că există unele lucruri care nu pot fi cumpărate cu tot aurul din lume.
Iar în momentul în care considerați că în viață știți să faceți cel mai bine “bani”, vă recomand să vă luați o pauza de gândire și să meditați profund asupra sensului vieții.
Orice asemănare cu personaje reale e absolut întâmplătoare.
Scriam în luna martie despre faptul că îmi cumpărasem revista JOY care avea drept cadou mascara Deborah Black + Long Waterproof.
După ce am utilizat produsul (ocazional) timp de 2 luni, îmi păstrez opinia pozitivă despre calitățile acestuia. Continui să cred că acesta face genele lungi, suple și extrem de curbate, fără a avea o privire încărcată. Chiar dacă e waterproof, nu am avut probleme la demachiere, ceea ce reprezintă un avantaj. Read the rest of this entry »
Mi-am procurat zilele trecute revista Beaumonde din luna mai. Și recunosc că nu mi-am cumpărat-o grație articolelor din revistă, ci pentru că avea cadou un gel anticelulitic de la Garnier, un produs cosmetic foarte util înainte de plajă.
Am răsfoit revista și pot spune că am citit o pagină, maxim două, pe atât era de interesantă. Totuși strategia de marketing a celor de la Beaumonde a fost una excelentă. Cu siguranță că revista se va vinde bine în cazul în care conține un produs cosmetic care costă aproximativ 10 euro.
Femeile au ajuns să cumpere reviste în funcție de cadourile pe care le conțin. Felicitări celor din marketing care au înțeles până la urmă ce-și doresc femeile. Logica e următoarea, femeilor le plac cadourile, în cazul respectiv, pentru a vinde revista mai bine, le oferim cadouri. Partea frumoasă e că ambele părți au doar de câștigat.
Cu ceva timp în urmă am urmărit cu mare interes cea de-a 12 ediție a Bucharest Fashion Week. M-au interesat în special colecțiile prezentate de Cătălin Botezatu și Mihai Albu.
Din start trebuie să recunosc că ador pantofii creați de Mihai Albu, este din punctul meu de vedere un designer de talie internațională, inclusiv din punct de vedere a promovării. Exemplific.
Mihai Albu a prezentat la Bucharest Fashion Week o pereche de pantofi ce te fac să fii mai înaltă cu …31 cm. E ireal, dar manechinele chiar au defilat fiind încălțate în pantofii respectivi. Experimentul a fost unul reușit. La scurt timp întreaga lume a modei afla despre existența lui Mihai Albu, designerul care a creat cei mai înalți pantofi din lume.
Jurnaliștii de la Dailymail i-au asociat numele cu cel al Victoriei Beckham, care are o pasiune pentru pantofii ultra înalți. Bloggerii din lumea întreagă au început să discute despre designul pantofilor și despre raportul calitate/preț. Până și celebrul blogger Perez Hilton a dedicat un post pantofilor creați de Albu. Și oare mai contează faptul că o parte dintre comentatori au spus că pantofii sunt urâți și foarte scumpi? Eu cred că nu. Mihai Albu și-a atins scopul: promovarea internațională. Read the rest of this entry »